Mereu, la dezbaterea acestui subiect, as fi vrut sa aud parerea(imposibil de altfel) despre stat si natiune a unui sef de trib de prin secolul 1 sau 2. Sau macar a acelor sefi de trib, uniti chipurile de Burebista (in fond mai mult cuceriti) si apoi de graba zburatori in propriile treburi dupa ce “unificatorul ” a dat coltul.
In alta ordine de idei, tot spectacolul asta cu natiune si traditiile pleaca de la o chestiune simpla. De fapt doua. Una ca omul accepta greu schimbari radicale iar a doua ca omul niciodata nu se uita in istorie sa invete din greseli, sau macar sa invete cum a fost cu ocazia altor perioade de schimbari. Pe seful ala de trib, daca il intrebai de natiune, limba comuna, o bauta romaneasca, nemteasca, frantuzeasca cum vrei, cu seful de trib de peste munte, ala pe care nu stia cum sa il ucida mai bine, riscai serios o barda in cap.
Cam la fel cum se intimpla si acum cind spui cuiva ca poti fi roman sau neamt indiferent de locatia in care te afli. Ca ai o alegere personala in a-ti pastra traditiile sau a imprumuta altele, a-ti vorbi limba natala sau a vorbi alta limba. Traditii…in fond o suma de obiceiuri, acceptate mutual intr-un anumit punct al istoriei. Un obicei al unui sef de trib (majoritatea cam asa au pornit) impuse apoi tribului, in caz de tribul era cuceritor, impuse altor triburi.
In caz de tribul devenea imperiu, se preluau ca suma obiceiurile triburilor si se forma suma traditiilor imperiului. Cele intrate foarte adinc in comportamentul popular au fost preluate de biserica si imbracate intr-o aura religioasa. Ne place, nu ne place, dezbracate de aura sentimentala si privite strict rational cam astea sunt traditiile. Ce le da valabilitate? Timpul. Faptul ca omul in fata necunoscutului si a schimbarilor se va intoarce la ceea ce cunostea. Problema mare s-a pus si se va pune in momentul in care unele (multe azi) traditii/obiceiuri, valabile acum 1000 de ani, nu mai sunt valabile azi. Macar si din motivul ca erau in relatie cu lumea de atunci, lume care s-a schimbat nitel, zic eu.
Un exemplu, cel mai clasic il gasesti in Sharia, legea musulmana, un amalgam de traditii ale triburilor arabe si imprumuturi din Bizant sau Persia, carora primii califi le-au dat autenticitate punindu-le in relatie cu Coranul (pentru ca daca le studiezi in paralel pe amindoua o sa ai surpriza sa observi nu numai ca sunt nitel diferite dar chiar se bat pe alocuri cap in cap).
Dar secretul islamizarii si a cuceririi arabe a stat tocmai in impunerea acestui set de traditii, care acum in mintea credinciosului de rind, care nu va fi instare in veci sa priveasca Coranul ca pe o alta carte filozofica a omenirii si atit, are putere de lege divina, cu toate ca, dupa cum spuneam, nu sunt in fapt decit o suma de obiceiuri inventate de oameni.
Ceea ce am vrut sa arat prin aceasta paralela cu nasterea regatelor din niste triburi disparate este faptul ca noi ne agatam atit de mult de ideea de nationalism (si prin contrast urim cam tot ce inseamna ceva mai mare, de la UE la globalim ,ONU, etc) nu din motive rationale. Ci pur si simplu omul are acesta reactie negativa la schimbarile a caror finalitate este incerta.
Incertitudinea viitorului il l-a facut, il face si il va face, sa se intoarca spre trecutul care il stie bine si sa se agate de el ca un punct de sprijin. Ideea ca de la natie se poate trece la ceva mai mare, l-a speriat la fel cum pe seful de trib il speria ideea de a trece de la trib la regat; o vedea ca o interventie in treburile si obiceiurile tribului lui. Era ceva nou si de neconceput.Atunci aceste schimbari s-a realizat cu forta sau cu crucea. Acum prin actiuni politice sau economice. Dar rezistenta la schimbare este aceeasi.
Ceea ce nu inteleg majoritatea este faptul ca in 1000-2000 ne vom fatii fundurile printre stele iar ideea de natiune va fi clar perimata, va fi la moda ideea de specie om. Ma rog mai e si varianta de intors la radacini, adica etnie, trib, ceata, grup si …inapoi in copaci.